---

Istoric

PĂULEȘTI – perioada boierilor

E imposibil de calculat cu exactitate anul apariției localității, fiind ca în acele timpuri nu erau cărți de registru. Pământurile nu aparțineau oamenilor, ci boierilor, moșierilor, pe care ei la rândul lor le primeau în dar de la voievozi (Domnitori ai Moldovei) pentru slujire credincioasă. Aceștia erau de fapt foști sfeșnici, paharnici, logofeți și chiar ostași. La fiecare nouă domnie, însă, era necesar de reconfirmat dreptul de proprietar print-o scrisoare ori declarație, semnată de noul voievod , pe care familiile respective le păstrau cu mare grijă și le transmiteau din generație în generație. Multe au nimerit pe polițele arhivelor. Și referitor la Păulești s-au descoperit documente de acest fel. De exemplu, într-un act semnat în anul 1550 aflăm, că Iuteș Vodă confirma faptul, că „Păuleștii și cu poiene” aparține fiilor lui Copcea, Tatiana și Tatar, iar în 1693 Constantin Voievod întărește lui Savin, spătar să țină satul Păulești al lui Gheorghiță, stolnic.

Istoria satului, însă, cu mai multe detalii o putem descrie cu începere din anul 1742 odată cu venirea medelnicerului Toader Carp, care a primit de la domnitorul Moldovei Constantin Mavrocordat "carte de stăpânire pentru moșia Păulești din ținutul Orhei".

Trei generații ale familiei Carp au stăpânit Păuleștiul pe o perioadă de circa 70 ani.

Pe vremea boierului Toader Carp (1742 - 1772) în Păulești erau 28 de case (familii de moldoveni), 4 case (familii de țigani), 3 babe văduve, eliberate de prestații de muncă și un mazil, care avea 19 țigani, ce argățeau la el.

Pe mazilul - moșier, îl chema Anton Danu. Și deși au trecut circa 250 ani, locul unde a plantat livezi și vii așa și se numește - „în deal la Danu”, iar din cele 28 de familii, doar una s-a păstrat până în prezent - familia Buzdugan care, pe bună dreptate, o putem considera cea mai veche familie din Păulești.

După Toader Carp, în 1772 moșia a fost preluată de feciorul său Ion Carp. În acea perioadă în sat exista o crâșmă, ce aparținea lui Ion și se presupune că funcționa și o mică biserică (informațiile sunt preluate din datele primului recensământ, efectuat în anul 1774).

Nu știm câți ani a stăpânit Păuleștiul Ion Carp, dar în listele recensământului din anul 1803 figurează numele feciorului său Toma. Pe atunci în sat erau deja 42 de familii.

Oamenii din sat povesteau, că dinastia boierului Carp își aveau conacul pe teritoriul depozitului și al școlii, numit “curtea veche”. Aceasta din cauza, că pe teritoriul moșiei apăruse un alt conac -cel al familiei boierilor Russo. Istoria conacului își are începutul în anul 1791, aceasta o demonstrează o inscripție, ce s-a păstrat pe un perete al clădirii și care ulterior, în perioada sovietică, a fost transcrisă la un loc mai vizibil.

Din spusele băștinașilor, boierul Toma Russo, venind la vânătoare în frumoasa pădure de la marginea satului, a decis să cumpere câteva hectare de pământ pentru a-și clădi aici o casă.

Toma Russo (1760-1830) împreună cu soția sa Smaranda Donici (1765-1830) au avut doi feciori, Dino (1785-1850), căruia i-a revenit prin moștenire moșia și pământurile din Păulești și Iancu (1790-1844), care a ereditat pământuri in Strășeni și în Prodăneștii-vechi.

În acest context, e de menționat faptul, că Iancu Russo este tatăl clasicului literaturii noastre Alecu Russo, care cu siguranță in perioada copilăriei sale, nu o data și-a vizitat bunicii săi din Păulești. În culegerea “Amintiri” Alecu Russo descrie locurile unde a copilărit “un sat frumos, rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului cu un par mare in mijloc”. Nu scrie cum se numea satul. Dar se știe cu precizie, că bunicii din partea tatălui, Toma Russo și Smaranda Donici, în acea perioada își duceau traiul la moșia din Păulești.

Ulterior, Dino Russo, care era o personalitate destul de renumită în rândurile aristocraților din acele timpuri, Asesor de Colegiu, Deputat in Dumă , membru al Clubului Englezesc, a decis să-și creeze aici rezidența sa de vara, locuind, însă, la Chișinău. Având importante posibilități financiare, a reușit să transforme conacul într-o adevărată opera de artă, iar împrejurimile – un adevărat muzeu al naturii. De aceea și până in ziua de astăzi și-a păstrat numele de „conacul lui Dino”.

Era spațios, cu două nivele, cu o verandă mare ce dădea spre o priveliște de la care nu-ți puteai lua ochii: livezi, podgorii, vii, dealuri verzi ce se unesc cu cerul și o puternică aromă de flori. În fața conacului, spre dreapta, era un iaz mic cu pești și broaște, iar spre stânga o cărărușă ce ducea spre un izvor cu o apă cristalină și foarte rece. Clădirea era ornamentată cu mozaic multicolor. După mulți ani, copiii, jucându-se în jurul conacului găseau sticluțe roșii, albastre, verzi, căzute de pe pereții înalți de piatră.

Vizavi de conac, Dino Russo a plantat 24 de pini la distanțe egale unul de altul, în forma unui ceas rotund. De fapt era un adevărat ceas natural, după umbra razelor de soare ce se întrevedeau printre crengi, se putea constata cu aproximație ora. În jur creșteau diferiți arbuști, scăldați în iarbă și flori de câmp, printre care puteai găsi mure, măcieș și alte pomușoare. În centrul parcului era o masă din lemn cu scaune lungi de o parte și de alta. Cine venea aici rămânea uluit „un colț al paradisului” - e primul lucru ce le trecea prin cap vizitatorilor.
Dino Russo își invita prietenii săi aici, personalități influente din acele timpuri, printre care familia Rali-Arbore, care-și aveau conacul în s. Dolna, Nisporeni. Probabil, împreună cu ei poetul rus, Alexandr Pușchin, a venit la Păulești. Poetului îi plăcea mult izvorul din curtea boierului Dino, stătea ore în șir în preajmă și admira natura, de aceea păuleștenii l-au numit „izvorul lui Pușchin”.
Tot din inițiativa lui Dino Russo pe ambele părți ale drumului ce ducea spre sat a fost sădită o alee de nuci, în perioadă când familia Russo a pus stăpânire pe toată moșia Păulești. Aceasta o demonstrează datele recensământului populației din anul 1835. La Păulești locuiau 580 de țărani, 6 slujitori ai bisericii cu familiile lor (în total 21 persoane) și 51 de robi ai boierului. Dino Russo a cumpărat toate pământurile din Păulești, o parte ce aparțineau s. Pitușca (iazul) și a s. Parcani, acolo a stabilit 12 familii de țigani – robi, care lucrau pentru el.

În alt document depistat în arhivă, ce reconfirma dreptul de proprietate al familiei Russo, datează din anul 1850 (anul în care a decedat Dino Russo). Aici e scris: „Satul Păulești, volostea Tuzora, județul Orhei, regiunea Basarabia este stăpânirea lui Constantin Russo”. Constantin, era și el asesor de colegiu, inteligent și de o cultură aleasă ca și tatăl său. Din biografia neamului de aristocrați Sturza se menționează, că feciorul Elenei Sturza era căsătorit cu fiica lui Dino Russo, de aici rezultă ca Dino a avut și o fiică.

O altă familie de boieri (trei generații), care a lăsat o amprentă adâncă în istoria satului Păulești a fost familia de origine armenească Goilov. Nu se știe cu exactitate când au pus stăpânire pe toată moșia, dar conform datelor din arhivă, deja în anul 1847 moșierul Luca Goilov deținea pământ în sat, pe unde îl cumpăra, pe unde în acapara. Dintr-un extras a unui act aflăm că: „în anul 1848 Luca Goilov a ocupat, de la diaconul Culeba din sat, lotul viței de vie, pe care acela l-a moștenit de la părinți”. Ulterior feciorul lui Luca – Ivan Goilov a cumpărat de la familia Russo întreaga moșie a satului și vestitul conac al lui Dino Russo. Acolo el locuia împreună cu soția sa Maria Karaymli și cei doi feciori ai săi, Luca si Emanuil.
Ivan Luchici Goilov a rămas în istoria satului și mai cu seamă în amintirea oamenilor prin faptul, că este ctitorul bisericii din Păulești. El a dăruit oamenilor un lot de pământ din moșia sa pentru construcția bisericii care a fost finalizata in anul 1885. Peste un an Ivan Goilov a decedat și a fost înmormântat in ograda bisericii. Această informație o putem confirma cu certitudine, deoarece mormintele familiei Goilov s-au păstrat, la fel cum și inscripția de pe piatra funerară a lui Ivan Goilov (1822 - 1886).

Familia Goilov a fost proslăvită în toată Basarabia și din cauza unui eveniment tragic, care s-a întâmplat la curtea boierului după doi ani de la decesul sau. Despre acest caz se povestește și astăzi, informația fiind transmisă din generație în generație.

Dar mai exact și mai detaliat o putem afla din ziarul "Besarabschii vestnic", num. 43 din 30 octombrie (10 noiembrie), 1889, care a publicat un extras din protocolul ședinței judiciare din 26 octombrie 1889.

Teribila tragedie s-a întâmplat la 25 august 1888, la conacul din Păulești, unde locuia Maria Goilova (54 ani) împreună cu sora sa Teresa Karaymli (34 ani). În plină noapte, în timp ce dormeau, au fost ucise cu lama ascuțită a unui topor. Victimele au fost găsite fără dinți și cu câteva degete amputate (acelea pe care aveau inele de aur). Banditul s-a dovedit a fi un fost străjer la una din proprietățile familiei Goilov (ce dețineau case la Odesa, Chișinău și alte părți). Printre obiectele găsite erau o brățară, un ceas de aur și o cutie frumoasă, cumpărate de la Viena de către Ivan Goilov. De asemenea s-a depistat și toporul plin de sânge, care l-a făcut pe inculpat să-și recunoască vina. Infractorul a fost condamnat la 20 ani de închisoare. Cucoanele au fost îngropate și ele în ograda bisericii din Păulești, dar sufletele lor nu s-au liniștit nici până astăzi, spun oamenii, că cineva a văzut fantasmele lor prin curtea boierească.

Moșia Păuleștiului s-a transmis prin ereditate lui Luca Goilov. Pe vremea aceea Luca deținea la Păulești 265 desetine de pădure, 1129 desetine de arătură, 77 desetine de vii și livezi. În sat exista o întreprindere de uscare a fructelor cu utilaj adus din străinătate, precum și 2 mori de vânt. Luca Goilov a decedat la Păulești în anul 1907, fiind îngropat alături de părinți, în cavoul familiei. A avut 2 feciori, Constantin și Egor (Gheorghe).

Următorul și ultimul boier al Păuleștiului și locuitor al conacului familiei Russo a fost Nicolaie Stilos. El era foarte vestit în Moldova și România, dar și în Europa prin marea lui pasiune pentru viticultură. În perioada anilor 1915-1935 pe moșia Păulești au fost plantate 150 ha de viță de vie, moșierul a reușit să cumpere 300 ha de pământ. Nicolaie Stilos, personal se ocupa de producerea și comercializarea vinurilor. În anul 1921 vinurile lui erau cunoscute în Cehoslovacia, Franța și Italia, în special a fost remarcat "Pinot noir alb, 1921, Păulești" ("Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură", București, 1929). Informația despre Stilos am aflat-o și de la oamenii din sat, de la Anton Marandiuc, care a lucrat la el, era responsabil de stropitul viei. Imediat după ploaie, organiza lucrătorii și stropeau toate viile cu o soluție specială, cu ajutorul așa numitelor "barabane". Ion Bricicaru povestea, că era angajat la Stilos pentru a transporta butoaiele cu vin din Păulești până la Iași. Zeci de care, trase de boi făceau naveta spre România și peste hotarele ei. Pentru păstrarea vinurilor Nicolaie Stilos a construit 3 beciuri mari și un depozit. Pe vremea lui, în anul 1920, funcționa o moară cu motor și 3 băcănii. În partea de nord a satului existau zăcăminte de rocă, tot în aceasta zona a fost creat cimitirul cailor care se întindea pe o suprafață de 2 hectare (referitor la aceasta ziarul "Moldova Socialistă" din 16 august, 1980 publica un articol întitulat: "Tainele cimitirului cailor", în care se menționa că aici s-a descoperit un metal rar - stronțiu) .

În anul 1930 în sat funcționau 2 cariere de piatră, iar în 1937 a fost construit un ambulatoriu, o baie, 17 case din piatră și 282 din lut, s-au reparat drumurile și podurile.

Stăpânirea lui Nicolaie Stilos s-a terminat cu câteva zile înainte de 28 iunie 1940, când s-a instaurat regimul comunist. El, împreună cu alte 12 familii din sat și-au lăsat casele și averile și s-au refugiat, care în România, care în altă parte. Despre Stilos nimeni nu a mai auzit nimic, dar îl pomenesc și astăzi, cine de bine, cine de rău.

Valentina Vicol

• ISTORIC

• |

• PRIMĂRIA

• |

• CONSILIUL LOCAL

• |

• ȘTIRI/ZIAR

• |

• CULTURĂ/SPORT

• |

• FOTO

• |

• CONTACTE